Joc cu linii, culori și contur de cetate
(dată de jurnal: 26 iunie 2014, între orele 11 și 12 și jumătate)
Pe tema percepției diferite am construit
primul atelier sub lentila multicoloră a Ochelarilor Profesorului de Istorie.
Joi dimineață, din cauza condițiilor meteo nefavorabile, întreg batalionul de
pictori s-a retras strategic din calea vântului și a picurilor grei de ploaie
în Turnul Fierarilor, unde am deschis zeci de cutii de acuarele și am împărțit
sute de pensule, toate nerăbdătoare să contribuie la exercițiile de imaginație
pe care organizatorii din partea Asociației Pro Cultura le-a propus celor mici.
6 pre-formate, desene conturate, așteptau, așadar să prindă culoare și viață în
mâinile celor mai mici sighișoreni.
Jocul cu linii, culori și contur
de cetate a pornit în mare iureș, dar din momentul în care cei mici au început
să deseneze, s-a așternut liniștea peste grupurile de copii, așezați ciorchine
în jurul culorilor și al borcanelor cu apă.
Nu s-au plictisit, ceea ce este
mare lucru pentru copiii din ziua de astăzi, dar și un indicator bun pentru
organizatori. Multe desene nu au reușit să fie terminate, fiind luate ”pentru acasă”
pentru continuarea acțiunii de colorare a cetății.
”Eu pictez așa cum visez”
”Eu nu visez, eu așa văd”
”Mi-ar plăcea să fie mai
colorată, cu și mai multe flori”
Un băiețel a venit la mine foarte
încântat și mi-a spus că a reușit să pună în cetate toate culorile, după care
le-a amestecat cu palmele. Rezultatul a fost unul de excepție, pentru că nu
doar cetatea imaginată
Au fost prinși în joc, nu doar copii, ci și cadrele didactice prezente, părinți, bunici, prieteni, fiecare aducându-și contribuția într-un mod activ.
După închiderea primei etape, batalionul
de creatori de artă sinceră au părăsit turnul și s-au îndreptat spre coridorul
Doamnelor Bătrâne unde s-a panotat expoziția, în trei timpi și trei mișcări.
S-au trecut în revistă toate lucrările, s-au admirat reciproc, după care desenele
au fost lăsate în grija trecătorilor și a turiștilor care au vizionat expoziția
ad-hoc de idei colorate pentru cetate până la asfințitul soarelui.
Comentarii
Trimiteți un comentariu